Viziunea unui Patriarh

Am citit astazi interviul acordat de Patriarhul Daniel postului Radio Romania Actualitati. O viziune deosebita asupra felului in care ar trebui sa se comporte ortodoxia in contextul societatii actuale.

De retinut o idee: “Aşadar, în această privinţă, credem că, ajutându-ne, consultându-ne şi cooperând mai mult, putem să trăim mai intens conştiinţa că, totuşi, Ortodoxia nu reprezintă doar o sumă de Biserici autocefale izolate, ci o familie spirituală, cu conştiinţă misionară dezvoltată.”

Este din pacate una din problemele ortodoxiei, autocefalia si autonomia au devenit mai degraba cai spre slabirea Bisericii decat spre intarirea ei. Mai multe despre acest subiect cu alta ocazie.

Alexei al II-lea

Pe 5 decembrie 2008 a incetat din viata Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei si a toata Rusia. Evenimentul a adunat in Catedrala Iisus Mantuitorul din Moscova pe langa personalitati politice si clerici rusi, si pe SS Bartolomeu I – Patriarhul ecumenic al Constatinopolului, pe PF Daniel – Patriarhul Romaniei si SS Ilia – Patriarhul Georgiei.

Patriarhul Rusiei este fara indoiala una dintre cele mai importante personalitati din cadrul Bisericii Ortodoxe. Dincolo de ordinea canonica, faptul ca el pastoreste cea mai numeroasa biserica ortodoxa face ca vorbele si faptele lui sa aiba o mare greutate in ortodoxie. Alexei II-lea este patriarhul care a condus Biserica Rusa in primii ani de democratie din istoria poporului rus, anii marcati de saracie, coruptie si pe alocuri de haos. Cu toate acestea pentru Biserica aceasta a fost o perioada de renastere, in care au fost recuperate lacasuri de cult, au fost redeschise manastiri, au fost infiintate noi parohii si eparhii. Una din bisericile ortodoxe cele mai greu incercate a pornit pe un drum al reconstructiei in acesti ani. Aici rezida marele merit al Patriarhului Alexei, dincolo de acuzatiile, unele probabil adevarate altele nu, care i se aseaza pe umeri.

Si mai mult decat tot ce am spus mai sus ramane un lucru simplu. La inmormantarea Patriarhului Teoctist nu am vazut pe chipul niciunui episcop roman nici macar o lacrima, in schimb in catedrala din Moscova am vazut episcopi rusi care plangeau “in hohote”, oameni pentru care Alexei a insemnat ceva. Aceasta este cred cea mai mare mostenire a Prea Fericirii Sale. Nu vreau sa spun ca Patriarhul Teoctist nu a fost iubit, sau ca nu au fost episcopi in Sf. Sinod care nu l-au regretat sincer, dar am ramas impresionat de felul in care episcopii rusi(cep putin o parte a lor) s-au comportat in fata sicriului Patriarhului lor.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Adormirea Maicii Domnului

Maine, 15 august, sarbatorim ultimul “praznic imparatesc”  al anului bisericesc. Importanta deosebita a sarbatorii este evidentiata si prin faptul ca ea este precedata de un post de doua saptamani. De mentionat este si faptul ca anul bisericesc incepe si se incheie cu sarbatori inchinate Maicii Domnului (pe 8 septembrie este praznuita Nasterea Maicii Domnului).

Mai multe informatii despre faptele pe care le sarbatorim efectiv maine gasiti in Sinaxarul zilei de 15 august.

Marturii scripturistice si patristice despre Maica Domnului gasiti aici.

La multi ani tuturor celor care-si sarbatoresc ziua numelui!

Iertarea Sinodului…

Decizia Sfantului Sinod in “cazul Corneanu – Sofronie”:

“În şedinţa de lucru, din zilele de 8-9 iulie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat în discuţie împărtăşirea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, la o Liturghie greco-catolică şi concelebrarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, cu un ierarh greco-catolic la slujba de sfinţire a Aghiazmei Mari.
Sfântul Sinod a dezaprobat gesturile necanonice ale celor doi ierarhi, care au produs tulburare în Biserică. Apoi, Sfântul Sinod a luat act de regretul şi pocăinţa acestora, pe care le-a primit ca prim semn de îndreptare.
În legătură cu comportamentul sacramental şi liturgic al ierarhilor, preoţilor, diaconilor, monahilor, monahiilor şi credincioşilor mireni ai Bisericii Ortodoxe Române în relaţie cu alte culte, pe temeiul Sfintelor Canoane şi al învăţăturii de credinţă ortodoxă, Sfântul Sinod a hotărât că nu este îngăduit niciunui ierarh, preot, diacon, monah, monahie sau credincios mirean din Biserica Ortodoxă Română să se împărtăşească euharistic în altă Biserică creştină. De asemenea, nu este îngăduit niciunui cleric ortodox să concelebreze Sfintele Taine şi Ierurgii cu slujitori ai altor culte.
Cei ce nu se supun acestei hotărâri pierd comuniunea cu Biserica Ortodoxă şi, în consecinţă, vor suporta sancţiuni canonice corespunzătoare stării pe care o ocupă în Biserică: depunerea din treaptă sau caterisirea, în cazul clericilor, şi oprirea de la împărtăşanie a credincioşilor mireni.”

Sursa: Basilica

Eretici si fundamentalisti

Asa-zisul caz “Corneanu” este subiectul principal al intrunirii Sfantului Sinod de maine. Este important sa vedem cum va fi tratata aceasta problema, foarte delicata altminteri,  pentru a ne putea face o imagine asupra felului in care va arata BOR in urmatoarea perioada.

Acest caz a fost tratat de presa, dar si de unii “comentatori religiosi” destul de puieril. Opiniile au pendulat intre doua extreme: caterisirea sau trecerea cu vederea a acestui gest. Chiar unii membrii ai Sinodului s-au exprimat public pentru caterisirea Parintelui Mitropolit Nicolae Corneanu, fara sa mai astepte o decizie oficiala. Tot acest amalgam de vorba aruncate mai degraba fara discernamant iti da impresia existentei a doua tabere: ERETICII si FUNDAMENTALISTI (radicalizari ale ecumenistilor si traditionalistilor). Realitatea e ceva mai pastelata, iar aceasta lupta care place amatorilor de scandaluri are in spate interese si motivatii mult mai complexe decat pozitionare fata de celalalte confesiuni crestine.

Ce este de fapt cazul Corneanu?  Faptele in general sunt cunoscute. In ziua de 25 mai 2008, la sfintirea bisericii greco-catolice din Timisoara, Mitropolitul Banatului Parintele Nicolae Corneanu s-a impartasit, din proprie initiativa cu slujitorii greco-catolici. Puteti vedea fotografii aici. Desi initial a negat Parintele Mitropolit a recunoscut ulterior cele petrecute, recunoscand intr-o oarecare masura greseala, fara insa a regreta gestul.

Este aproape inutil sa mai enumeram multitudinea de reactii, unele venite din partea Patriarhiei Moscovei, altele de la Muntele Athos etc. As numi totusi doua comentarii ceva mai echilibrate, unul al teologului clujean Radu Preda, iar celalalt al lui Teodor Baconsky.

Despre gestul Mitropolitului Corneanu, paradoxal, nu sunt multe de spus. El nu a ajutat pe nimeni, ba din contra a dat ocazia radicalizarii unor curente, pro respectiv anti ecumenist. Radu Preda face o analiza canonica corecta asupra careia nu vrea sa mai insist. Pe de alta parte judecarea acestui caz nu este deloc simpla, desi la prima vedere s-ar putea aplica ad-literam canoanele si lucrurile ar fi incheiate. O astfel de abordare poate crea confuzii in randul multora si poate inchide pentru mult timp calea unor discutii de substanta cu catolicii. Solutia unei iertarii sau a unei pedepse formale este si ea cu doua taisuri. Ortodocsii practicanti, precum si celelalte biserici ortodoxe, mai ales cea rusa (desi este un aspect care nu o priveste) , vor protesta vehement. Pozitia sinodului in ansamblu este una delicata, mai cu seama ca nimeni nu s-a preocupat sa explice ce consecinte are gestul  Mitropolitului Banatului. Multi oameni nu inteleg ce are grav gestul Mitropolitului, cum la fel de multi nu inteleg ca fluturarea caterisirii ca unica solutie poate fi pe termen lung foarte periculoasa. Cheia celei mai “beningne” solutii se afla tot la Mitropolitul Banatului care, printr-o retragere unilaterala, poate scuti Sinodul de o decizie radicala. Nu ma astept insa la un asemenea gest.

Pentru crestinul obisnuit, echilibrul si iertarea sunt, cred, cele mai bune solutii. Nu ne ramane decat sa ne rugam atat pentru Parintele Mitropolit cat si pentru colegii sai din Sfantul Sinod care-l vor judeca maine.

Manuale…

De curand s-a mai consumat un scandal pe tema “Religia si scoala”. De aceasta data scandalul a fost provocat de prezentarea unui “studiu” care consemna prezenta unor pasaje “nepotrivite” in unele manuale de religie. In general observatiile studiului era corecte, desi modul in care acesta a intocmit si prezentat a fost unul total neprofesionist. Nimeni insa nu a pus pe tapet adevaratele probleme legate de predarea religiei in scoli. Acest “studiu” a fost superficial si a scos in evidenta mai degraba niste probleme superficiale si usor “tabloide”. Nimeni nu s-a intrebat ce sta la baza acestor manuale, care este modul in care ele sunt aprobate, cine decide daca un manual este bun si mai putin bun. Nimeni nu a prezentat modul in care aceasta problema a fost rezolvata in alte tari. Presa s-a multumit din nou cu ceea ce i-a fost servit si nu a incercat niciun moment sa investigheze mai amanuntit subiectul.

Ce se intampla de fapt? Toate manualele de religie care ajung in scoli trec prin doua filtre: unul este Ministerul Educatiei si celalalt este Patriarhia Romana. Decizia in privinta manualele sta insa mai mult in mainile Patriarhiei. Deci “biserica” in forma ei institutionala decide care manuale sunt bune si care nu. Aceeasi “biserica” ce inca mai trambiteaza vremuri de multe apuse in care scolile s-au nascut pe langa biserici. Aceeasi biserica ce nu intelege ca scoala nu-i mai apartine de mult si care crede ca ora de religie poate inlocui activitatea misionara si catehetica a preotilor. Rezultatul acestei perspective este transformarea orei intr-un substitut “nefezabil” pentru activitatile pe care clericii ar trebuie sa le desfasoare in randul tinerilor.

Mai sunt si alte aspecte la fel de importante. Manualele de religie(pentru invatamantul laic) au ca sursa manualele din invatamantul teologic. Este aproare inutil sa mai spunem ca incercarea de a translata un continut adresat unor persoane implicate religios, unor persoane cel putin neimplicate daca nu chiar atee, este de la bun inceput sortit esecului. Pe langa acest fapt mai trebuie remarcata si “calitatea” manualele din invatamantul teologic. Multe din ele fiind chiar in afara spiritului teologiei rasaritene(1).

Inchistarea si incapatanare clerului superior mai ales, care se rasfrange si asupra clerului inferior, coruptia si incompetenta care domnesc in multe din seminariile si facultatile de teologie(sursele de profesori de religie) nu dau insa nicio sansa revigorarii religiei ca disciplina in invatamantul laic(2). Religia va mai supravietui in scoala cat timp va mai fi considerata inofensiva. Esecul predarii ei s-a produs deja la nivel factic, urmeaza si cel la nivel formal. Daca nu se schimba ceva in sensul unei abordarii total diferite, multe mai deschise, religia va sfarsi la capitolul curiozitati in scolile romanesti si asa aflate in “ruina” din cauza degringoladei din sistemul de invatamant.

Sa ne rugam pentru ca religia sa nu esueze definitiv in invatamantul laic…

(1) Manualul de dogmatica scris de Isidor Todoran si Ioan Zagrean , manual extrem de slab(cu accente scolastice, care nu are nimic de-a face cu spiritul dogmaticii ortodoxe) mentinut din motive greu de inteles in seminariile ortodoxe. Acum cativa ani manualul a fost imbunatatit substantial de interventia Pr.Prof.Dr. Ioan Ica de la Facultatea de Teologie Ortodoxa “Andrei Saguna” din Sibiu. Chiar Parintele profesor recunoaste in “Cuvantul inainte” :
“Manualul TODORAN-ZAGREAN, in forma in care se afla, cuprinde elemente valoroase de care va trebui sa se tina seama la elaborarea altuia nou… Desigur, manualul e perfectibil si nu e ultimul cuvant in materie. El ar putea fi acuzat de catre unii de scolasticism sau de neabordare duhovniceasca a dogmelor”. Deci manualul doar contine elemente valoroase atat si nimic mai mult. Nici macar nu este un manual bun…
(2)Este suficient sa-i urmarim ce “eminentii” profesori din facultatile de teologie care apar din cand in cand la TV(mai nou pe postul Patriarhiei, Trinitas TV) si sa vedem limbajul “de lemn”, lipsa de patrundere in sens duhovnicesc a dogmelor, precum si atitudinea de “demiurgi” ai teologiei pe care o au unii dintre ei.

Despre religie si societate II – Religia in scoli

Se poarta in ultima vreme o discutie, pe alocuri aprinsa, despre prezenta religiei ca materie de studiu in scoli si mai ales in licee, discutie purtata de multe ori intr-un mod “nepotrivit”, dupa parerea mea.

Sa detaliem! Pe de o parte sunt sustinatorii prezentei religiei in scoli, printre care ma numar si eu. Am sesizat doua directii in randul “sustinatorilor”. Una este mai radicala si cere ca religia sa fie obligatorie in liceu(Mitroplitul Bartolomeu a sustinut acest punct de vedere).

“Radicali”(imi cer scuze pentru etichetare, dar o voi folosi pentru usurinta in exprimare) vor sustine, evident, doar o educatie religioasa ortodoxa sau mai bine zis transformare orei de religie in ora de catehizare. Nu pot fi de acord cu o astfel de opinie. Ora de religie nu-si poate propune sa tranforme pe elevi in persoane implicate religios. Acest scop este imposibil de atins in cadrul formal al relatiei profesor-elev. Aceasta “harnicie catehetica”(1) nu va rezulta decat intr-o lipsa de reactie a majoritatii elevilor care isi vor mentine prejudecatile pe care le au vizavi de religie. Este greu de inteles cum multi profesori de religie aleg sa adapteze manualele de dogmatica de la seminar pentru a le preda elevilor din liceele laice. Aceste manuale pot fi predate doar unor persoane care au deja o minima implicare religioasa, alminteri “dogmele” din ele vor fi percepute ca niste constrangeri pe care religia le impune, lucru ce este absolut fals. Este de prisos sa mai amintim prevederile legale care interzic prozelitismul religios in scoli. Din pacate aceasta perspectiva nu face decat sa dea apa la moara celor care condamna prezenta religiei in scoli.

“Moderatii”, in frunte cu Patriarhul Daniel sustin ca religia ar trebui sa fie optionala, perspectiva la care subscriu si eu. Religia nu se impune, ea presupune o acceptare, presupune CREDINTA care nu poate fi impusa sau macar bunavointa. Ce se ascunde in spatele acestui curent, din punctul de vedere al continutul orei de religie este greu de spus. Intuitia imi spune ca diferenta fata de “radicali” nu este majora.

Mai este o perspectiva pe care am intalnit-o foarte rar, aceea de a incerca o abordare a religiei ca o paradigma a cunoasterii, o abordare care sa aiba in prim plan crestinismul ortodox, dar care sa faca trimiteri si spre celelalte religii, care sa prezinte similaritatile dintre religii dar si diferentele ireductibile dintre acestea, o abordare care sa aduca religia in scoli macar la acelasi prestigiu ca si stiintele.
Ce inseamna asta? Inseamna sa spui elevilor si sa incerci sa si demonstrezi ca religia ofera cunoastere si nu orice de cunoastere, cunoastere lui Dumnezeu. Sa incerci sa elimini prejudecatile cu care elevii se apleaca asupra religiozitatii in general si cel mai important, sa incerci “sa sensibilizezi” elevul la sacru prin “metode pliate background-ului cultural si mental al prezentului“(1). Provocare cea mare in fata careia se afla profesorul de religie este sa arata ca “religia este o parte integranta a fiintei si constiintei omului“(1). Aceasta “misiune” nu este deloc usoara si presupune o pregatire solida a profesorului(greu de realizat vazand situatia din invatamantul teologic).

Cealalta tabara, adversarii prezentei religiei in scoli au fost “tratati” in “episodul” anterior.

(1)Citate din cartea “Initiere in paradigma religiei”, Gabriel Memelis, Editura AmandAEdit, Ploiesti, 2003.

Despre religie si societate I

In societatea de tip occidental spre care tinde si Romania rolul si importanta religiei sunt substantial reduse. As spune chiar ca pe undeva exista o apropiere intre “democratia agresiva” din unele tari occidentale si ateismul violent din fostul lagar comunist. La ce ma refer mai exact?

In modelul statal si social occidental un loc fundamental il are libertatea religioasa. Fiecare poate, deci, sa creada in ce vrea atat timp cat perceptele credintei sale nu contravin legilor statului. Pana aici toate bune.
Mai toate religiile importante au ca fundament experienta religioasa(“credinta fara fapte moarta este”). Deci religiile propun moduri de viata “teocentrice”, adica cer credinciosului ca in orice moment, in orice act al sau, Divinul sa joace rolul central. Acest manifestari sunt foarte diverse si sunt destul de individualizate. Prin urmare religiozitatea nu este numai “interioara”.
Pe de alta parte exista zone ale societatii laice extrem de agresive care in mod constant incearca sa elimine manifestarile religioase din spatiile pe care ei le considera laice(institutii publice, scoli, universitati etc.) motivand ca prezenta unui anumit simbol religios ar incalca libertatea de constiinta a celor de o alta religie. La limita scopul unor astfel de manifestari este reducerea religiei la spatiul limitat al templului(biserica, moschee, sinagoga etc.) asta asemanandu-se(pastrand proportiile) cu modelul ateist din comunismul sovietic.
S-ar putea fauri multe teorii ale conspiratiei vizavi de aceste actiuni, dar prefer sa ramanem intr-o zona mai putin “conspirativa”.

Fara discutie este mai bine ca statul sa fie laic, dar nu in sensul anihilarii manifestarilor religioase din cadrul sistemelor care il compun ci in sensul unei impartialitati fata de fiecare cult religios in parte. Un adevarat credincios se manifesta ca atare tot timpul, prin urmare nu-i poti cere sa arunce la cos religia in diverse momente pentru ca asa este “corect politic”. Spre exemplu vor fi poate comunitati care sa doreasca pentru copii lor o educatie religioasa solida. Libertatea religioasa este afectata atunci cand comportamentele religioase sunt ingradite nu atunci cand ele sunt prezente in diverse locatii asa-zis laice. Prin urmare consider ca orice fel de masura, care sa impuna eliminarea unor simboluri sau comportamente religioase luata de sus in jos, este o incalcare a libertatii de constiinta mult mai mult decat prezenta respectivului simbol sau comportament.

Urmeaza sa abordam si fundamentalismul religios care este la fel periculos ca si cel “democratic” intr-un “episod” viitor…

Botezul Domnului

“In Iordan botezandu-te Tu Doamne inchinare Treimii s-a aratat…”

Tocmai a trecut una din cele mai importante sarbatori ale calendarului ortodox (de stil nou). O sarbatoare cu multe traditii. O sarbatoare care are in centru Agheasma Mare.
Credinciosii vin in numar mare la biserica pentru a umple sticla cu Agheasma crezand mai mult in tot felul de superstitii legate de aceasta sarbatoare. Ar trebui sa stim ca apa sfintita nu tine loc de credinta. Ca necazurile pe care orice om sper sa la alunge de la el, nu dispar ca prin farmec band o gura de Agheasma. Agheasma este fara indoiala sfintitoare, dar trebui sa fim cu bagare de seama la lucrurile pe care le sfintim. Caci un lucru trebui mai intai sa fie curat ca sa poata fi sfintit, deci ca fiecare dintre noi trebuie sa se curateasca trupeste si, mai ales, sufleteste ca primeasca sfintenia adusa de Agheasma.

Exista o tendinta periculoasa de a tranforma diverse forme prin care Harul lui Dumnezeu se coboara la noi (Agheasma, Mir, Sf. Moaste etc.) intr-un fel de “talismane norocoase”. Se crede ca luand contact cu aceste forme vazute automat devenim fara de pacat sau ca viata aceasta devine brusc mai usoara. Drumul spre mantuire pe care ar trebui sa-l parcurgem in aceasta viata nu este nicidecum usor. El este o lupta permanenta cu sine, cu pornirile necontrolate ale fiintei noastre. Fara indoiala Agheasma este o arma in aceasta lupta. Dar simplul fapt ca avem arma nu inseamna ca am castigat si lupta. Ne concentram pe adunarea a tot felul arme de acest gen pe care apoi le folosim chiar impotriva noastra.

Dumnezeu sa ne dea intelepciune si putere sa aflam Calea, Adevarul si Viata!

Craciun!…

Mai sunt cateva zile si vom sarbatori Nasterea Domnului sau cum i se mai spune Craciunul. Sper ca in acest “vom sarbatori” sa fie inclusi cat mai multi oameni, pentru ca sunt din ce in ce mai sigur ca sarbatorim cu totul altceva decat Nasterea Domnului. Este greu sa-l mai aduci in fata pe Dumnezeu in nebunia care se desfasora in jurul acestei perioade. Sunt cu mult mai “importante” mancarea, bradul, cadourile. Evident sunt si ele parti ale sarbatorii cat se poate de firesti, mai ales ca isi au originea tot in zona “religiozitatii”. Problema cea mare este, insa, ca ele au subjugat aceaste momente si au transformat o sarbatoare esentialmente crestina intr-una aproape pagana. Foarte multi oamenii alearga prin magazine, se agita, se cearta, se imbulzesc crezand ca astfel sarbatoare lor va fi deplina. Ei uita de Elementul central, Cel fara de care sarbatoare nici nu ar fi existat.

In nebunia acestor zile sa ne aducem aminte ca acum mai bine de 2000 de ani undeva in Betleem se nastea intr-o iesle Cel care prin care toate s-au facut.

Tuturor un Craciun luminos in pace si bucurie!